logo
  • Str. Caracal, Nr.79B, etaj 1, Craiova
  • 0351.408.407
  • contact@orlcraiova.ro

Dr. Cheita Adrian

Medic primar ORL, doctor în ştiinţe medicale, cu pregătire în centrele universitare Craiova şi Bucureşti. Cu stagii şi schimburi de experienţă în peste 14 spitale din ţară şi străinătate, beneficiind de dotări moderne, este la curent cu cele mai noi achiziţii în diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor în sfera ORL. Dorinţa de servicii medicale în condiţii şi de calitate superioare sunt ţintele sale în activitatea de zi cu zi. Domeniul rinoseptoplastiilor şi al chirurgiei surdităţii sunt preocupări prioritare. Dornic pentru dotări cu aparatură şi instrumentar de ultimă oră pentru consultaţii medicale la cel mai înalt nivel calitativ, pentru realizarea intervenţiilor chirugicale şi pentru stocarea informaţilor medicale. Doctor în medicină din anul 2014, în urma susținerii tezei de doctorat sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Viorel Zainea de la Institutul de Fonoaudiologie şi Chirugie Funţională ORL” Prof. Dr. Dorin Hociotă” Bucureşti. Participarea la numeroase intervenții otochirurgicale în timpul rezidențiatului alături de Prof. Univ. Dr. Vasile Ciuchi (București) a reprezentat  inițierea si apoi continuarea practicării chirurgiei urechii medii.

Cursuri

Dotarile in aparatura si instrumentar sunt la cele mai inalte standarde. Prin dotatarea cabinetului cu aparatura ORL performanta, asiguram servicii medicale de buna calitate.